La 22 de ani de când marele artist Ioan Luchian Mihalea a fost ucis cu bestialitate, soţia şi fiul acestuia trec printr-o altă dramă. Familia dirijorului şi compozitorului care a fondat corul Song şi Minisong au fost la un pas să piardă apartamentul groazei, unde a avut loc oribila crimă, dar s-au luptat să-l păstreze pentru a-l închiria. Acum l-au pierdut, din pricina lipsei banilor!
Pe 29 noiembrie 1993, Ioan Luchian Mihalea trecea în nefiinţă, în urma unei bătăi groaznice aplicate de doi tâlhari care intraseră peste el în locuinţă pentru a-l prăda. Adina, soţia lui şi fiul său care avea atunci numai patru ani, locuiau în Piteşti, oraşul natal al soţiei artistului şi se pregăteau să se mute la Bucureşti, în apartamentul cu trei camere al compozitorului, din cartierul Drumul Taberei. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, dar familia a decis să păstreze casa ororilor şi au închiriat apartamentul. Problemele au apărut atunci când imobilul a fost revendicat în instanţă de o familie de cetăţeni germani, Alexandru Stumpf şi fiul său, Karl Christian. Aceştia erau primii proprietari ai apartamentului şi fugiseră din România în timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu iar comuniştii le-au naţionalizat casa, aşa cum se întâmpla cu ”dizidenţii” fugiţi peste hotare în timpul ”Epocii de Aur”. Ulterior, Ioan Luchian Mihalea îl cumpărase de la stat. De abia în 2012, germanii au cerut instanţei să le fie dat înapoi. Au adus acte şi au arătat că în 1969, au contractat de la stat apartamentul cu trei camere, dar magistraţii judecătoriei Sectorului 6 şi ai Curţii de Apel Bucureşti nu le-au dat dreptate, aşa că Adina Mihalea a rămas în continuare proprietara apartamentului în care a fost ucis soţul ei.
A pierdut un apartament pentru 7.000 de euro!
Povestea nu s-a terminat însă aici, pentru că femeia a avut nevoie de un avocat la proces. Avocatul Artin Sarchizian a perceput un onorariu pentru apărare, pe baza contractului de asistenţă juridică încheiat în anul 2012. Numai 6.000 de euro avea de plătit avocatului văduva lui Mihalea, iar avocatul a obţinut în anul 2015 executarea silită a femeii. La această sumă s-au adăugat şi cheltuielile de executare în valoare de 4.362,47 lei, iar pentru aceste sume a fost scos la vânzare prin licitaţie publică apartamentul din Bucureşti, care a fost evaluat la 53.000 de euro iar familia lui Mihalea l-a pierdut!
Filmul oribilei crime
Pe 29 noiembrie 1993. Ioan Luchian Mihalea, îndrăgit compozitor, solist şi dirijor al grupului Song a fost găsit mort, lovit şi strangulat, în apartamentul său din Drumul Taberei. A doua zi, la prima oră, o vecină l-a văzut mort, într-o baltă de sânge. Poliţiştii sosiţi pentru cercetări au găsit lângă pragul uşii un ecuson, iar de la uşă până în holul de la baie, unde se afla cadavrul, au identificat o mulţime de pete de sânge şi urme de luptă între victimă şi asasini. Artistul fusese atacat în holul locuinţei cu un obiect contondent care îi sfărâmase oasele craniului, apoi a fost strangulat cu două cabluri găsite în apartament.
Anchetatorii au stabilit mai multe ipoteze în legătură cu mobilul şi autorii crimei. Însă cea mai relevantă era cea a jafului, pentru că apartamentul fusese răscolit, artistului îi dispăruse brăţara de la mână, lănţişorul de la gât, o geacă de piele şi electrocasnice. Pe 17 ianuarie 1994, procurorii au aflat că Gavrilă Nelu Florian, în vârstă de 19 ani, care lucra la Întreprinderea Metrorex. este unul dintre criminali. În momentul în care a fost săltat de poliţişti era îmbrăcat cu geaca lui Mihalea care dispăruse din locuinţă. În faţa unei astfel de probe, asasinul a recunoscut că l-a ucis pe Mihalea, împreună cu cel mai bun prieten al său, Ionel Păun, tot de 19 ani. (Gabriel Niculescu)